Cultura

     Pentru cine vrea să cunoască valorile ÅŸi rădăcinile fenomenelor culturii populare in Poiana Mare, poate pătrunde într-o lume cu impresionante tradiÅ£ii istorice ÅŸi culturale. Particularităţile de relief ale zonei dunărene, lunca, bălÅ£ile, grindurile, au contribuit în mod substanÅ£ial la formarea unor trăsături caracteristice în multe din tradiÅ£iile oamenilor. Alături de tradiÅ£iile din sfera ocupaÅ£iilor, în domeniul locuinÅ£elor ÅŸi interiorului său, în textilele de interior, în produsele meÅŸteÅŸugăreÅŸti, în costumul popular tradiÅ£ional, în obiceiuri ÅŸi datini pot fi sesizate uÅŸor elemente care au construit specificul modului de viaţă de aici.

Portul popular

   Portul popular ocupă un loc important în ierarhia valorilor artei tradiÅ£ionale româneÅŸti prin desăvârÅŸirea estetică a pieselor sale componente ÅŸi diversificarea stilistică zonală, grefată pe fondul unitar al artei populare româneÅŸti.

Obiceiurile

   Obiceiurile din zonă, ca ÅŸi originalitatea lor, nu putea fi ruptă de fundamentul lor material, de ocupaÅ£ia de bază care este agricultura din practicarea căreia locuitorii ÅŸi-au extras cunoÅŸtinÅ£ele referitoare la utilitatea ÅŸi particularităţile diferitelor plante, conexiunile cu mediul înconjurător permiÅ£ând selectarea ÅŸi ierarhizarea factorilor ce le-au condiÅ£ionat dezvoltarea.

• Obiceiul cu aria de răspândire cea mai mare a fost plugul cu varianta sa pluguÅŸorul. Era practicat în ziua de Anul Nou. Plugul cel mare, cum era denumit în zona de sud, era organizat de flăcăii din sat ÅŸi condus de un staroste. El Å£inea plugul de coarne ÅŸi rostea urarea. La plug se înjugau două-trei perechi de boi, cei mai frumoÅŸi din sat. Plugul era împodobit cu panglici de hârtie colorată ÅŸi brad.
• Sorcova, înainte, era făcută dintr-o creangă de măr, pusă în apă pentru a i se desface mugurii, ÅŸi se înscrie în limitele obiceiurilor de iarnă cu aceleaÅŸi semnificaÅ£ii. Se sorcoveau, în prima zi a anului, rudele apropiate, prietenii, vecinii.
• Datul la grindă în ziua de Anul Nou este un obicei precreÅŸtin ce s-a păstrat până azi. Obiceiul constă în ridicarea copilului de trei ori la grinda casei rostindu-se urarea de a creÅŸte frumos, înalt ÅŸi sănătos. Copilul avea pe cap o azimă rotundă de care erau prinÅŸi bani ÅŸi flori. Un picior se punea pe fierul plugului ÅŸi ramuri verzi de brad.
• Păzitul fântânilor se desfăşoară în noaptea de 6 spre 7 ianuarie, când se împodobesc fântânile. DimineaÅ£a, cei veniÅ£i la fântână se spală pe faţă ÅŸi pe mâini cu apă turnată din polomeac pentru curăţenia trupului. Obiceiul păzitului fântânilor, stropirea ÅŸi spălarea cu apă a sătenilor fără prezenÅ£a unui slujitor al bisericii, cum se întâmplă în alte cazuri, ilustrează cât se poate de clar existenÅ£a simbolului apei ÅŸi a obiceiului amintit cu mult înaintea creÅŸtinismului.
• Joimărica este un vechi obicei care nu se mai practică ce se desfăşura înaintea sărbătorilor de Paste.
• Paparudele, obicei de primăvară ÅŸi vară, avea drept scop provocarea ploii. În zilele secetoase ale verii, copiii se plimbau pe uliÅ£ele satului, îmbrăcaÅ£i cu ramuri ÅŸi vegetaÅ£ie, pentru a fi udaÅ£i cu apă.

Obiceiurile familiale

• Obiceiurile de la naÅŸtere. TradiÅ£ia cerea ca în timpul naÅŸterii femeia să fie asistată de către moaÅŸa de neam, de obicei aleasă dintre rudele de sânge ale tatălui. Dacă era băiat, imediat după naÅŸtere, era învelit în scutece provenite dintr-o cămaşă a tatălui, iar dacă era fată era învelită în scutece provenite dintr-o cămaşă de-a mamei ÅŸi era ridicat de pe pământ de moÅŸul sau moaÅŸa de neam. La prima baie se folosea apă rece neîncepută luată de la trei fântâni sau din trei căldări. În apă se puneau flori, monede, pelin, busuioc, faguri de miere, fulgi de pasăre, pentru ca acesta să fie frumos ca florile, să aibă parte de bogăţie, să fie dulce ca mierea ÅŸi uÅŸor ca fulgul. În a treia zi de la naÅŸtere se făceau ursitorile. Obiectele legate de ocupaÅ£ii ÅŸi îndeletniciri casnice, betele moaÅŸei ca semn de recunoaÅŸtere, bani, trei turtite de azimă făcute de o fetiţă, apă ÅŸi vin sau rachiu se puneau pe o măsuţă joasă, rotundă. Lângă masă, pe pământ, dormea moaÅŸa. Amănunt important era faptul că scutecul sau cămaÅŸa în care era învelit copilul era lucrat de către moaşă.
• Obiceiurile de nuntă sunt în general aceleaÅŸi pe întreg cuprinsul României cu deosebiri explicabile, dar nesemnificative. Obiceiurile legate de căsătorie au fost grupate în trei mari momente: logodna, nunta ÅŸi obiceiurile de după nuntă. În zona noastră, primul moment conÅ£inea peÅ£itul, schimbul de daruri, stabilirea zestrei ÅŸi a datei nuntii, al doilea moment, care era mult mai complex, conÅ£inea chemarea, aducerea miresei, învelitul miresei, cununia religioasă, hora miresei, masa mare, iar cel de-al treilea moment era marcat de legarea miresei de către naşă, mersul cu găleÅ£ile la fântână ÅŸi ducerea ulciorului la socrii mici.
• Obiceiurile de înmormântare cuprind în general aceleaÅŸi momente, pregătirea interiorului locuinÅ£ei, pregătirea celui decedat pentru înmormântare, păzitul, ultimul drum, înhumarea, după care cei prezenÅ£i se spală pe mâini ÅŸi participă la pomana celui decedat.

Album foto